Într-o Românie în care tinerii competenți și pregătiți sunt obligați să își caute viitorul în afara granițelor, iar concursurile pentru funcțiile publice au ajuns o simplă formalitate sau ocolite complet, avem din nou dovada că meritocrația este doar un cuvânt frumos, complet golit de conținut. Ultimul exemplu vine de la Prefectura Buzău, unde Alexandru Sebastian Cîrjan a fost numit șef al Cancelariei Prefectului.
Și cine este acest tânăr cu ascensiune fulgerătoare? Nu un expert în administrație publică, nu un profesionist cu experiență dovedită, nu un câștigător al vreunui concurs transparent. Ci fiul primarului PSD din Râmnicu Sărat, Sorin Cîrjan, și, totodată, un apropiat al actualului prefect, fosta senatoare social-democrată Liliana Sbîrnea. Coincidență? Greu de crezut.
Cariera lui Alexandru Cîrjan nu se remarcă prin performanțe academice notabile sau prin proiecte concrete în administrație. Este absolvent de drept din 2021, profesor de sport din 2023 și… atât. În rest, un „voluntar activ” în cadrul unor asociații de casă din Râmnicu Sărat, alături de prietenii politici ai familiei. Fără concurs, fără selecție, fără justificare profesională reală, dar cu sprijinul „potrivit” la momentul potrivit.
În realitate, această numire spune totul despre mecanismul bolnav al promovării în instituțiile publice: nu contează ce știi, ci pe cine cunoști. Funcțiile se împart între rubedenii, clienți politici și loiali ai partidului, sub pretextul unor „calități” vagi și al unui CV decorat artificial cu activități de fațadă.
Nici noua prefectă, Liliana Sbîrnea, nu iese din acest peisaj. Ea își continuă traseul politic sub umbrela PSD, transformată acum în „reprezentant al Guvernului în teritoriu”, dar acționând mai degrabă ca un gestionar al intereselor de partid, nu ca apărător al legalității și echilibrului instituțional. Numirea fiului unui primar PSD în funcția de șef al Cancelariei sale spune totul despre stilul de conducere promovat: servilism politic în loc de profesionalism, favoruri în loc de competență.
Este revoltător că într-o instituție care ar trebui să vegheze la respectarea legii și la buna funcționare a administrației, se perpetuează același sistem feudal în care funcțiile se moștenesc, se tranzacționează sau se „dau” între prieteni de partid. Tinerii cu adevărat valoroși, dar fără „nume” sau „pile”, nu au nicio șansă.
România reală are nevoie de oameni care știu, nu care se știe cu cine trebuie. Dar atâta timp cât PSD rămâne abonat la guvernare și controlează funcțiile publice după algoritmi de cumetrie politică, speranța unei administrații meritocratice rămâne o iluzie.
