O veste cumplită a cutremurat în aceste zile comunitatea medicală din Buzău. Doctorița Ștefania Szabo, în vârstă de doar 37 de ani, director medical al Spitalului Județean de Urgență Buzău, a fost găsită fără viață în camera de gardă, în timpul serviciului. O femeie dedicată, iubită de colegi și pacienți, care a ales să își ducă profesia până la sacrificiu.
Potrivit informațiilor oficiale, Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, în scopul de a stabili cu exactitate împrejurările morții. S-au efectuat cercetări la fața locului, au fost audiați colegi, iar trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.
O viață dedicată meseriei
Colegii povestesc că Ștefania Szabo era un medic devotat, o profesionistă care nu cunoștea noțiunea de odihnă. Făcea până la șapte gărzi pe lună, lucra ore întregi peste program și refuza să își ia concediu medical, chiar și atunci când starea de sănătate îi cerea asta.
„Era sleită de puteri, dar nu se plângea niciodată. Într-o zi a venit la muncă cu branula în mână, după ce fusese la tratament. A spus că nu poate lipsi, pentru că nu are cine să o înlocuiască”, a declarat una dintre colegele sale.
Pe lângă activitatea de medic, Ștefania deținea și funcția de director medical, ceea ce însemna și o presiune administrativă uriașă într-un spital deja afectat de lipsa de personal și de volumul mare de pacienți. Managerul spitalului, Sorin Pătrașcu, a recunoscut că stresul și oboseala acumulată ar fi putut contribui decisiv la tragedie.
Semnalul de alarmă al unui sistem care cedează
Moartea Ștefaniei Szabo scoate la iveală o realitate dură: cadrele medicale din România sunt suprasolicitate, insuficient plătite și lipsite de sprijin real. În spitalele județene, unde deficitul de medici este uriaș, mulți profesioniști ajung la epuizare totală, lucrând fără pauze, fără concedii și fără suport psihologic.
Cazul doctoriței din Buzău nu este unul izolat, ci face parte dintr-un tablou general de criză a resursei umane din sănătate, accentuat de plecările masive ale medicilor tineri și de subfinanțarea sistemului.
Într-o țară unde medicii sunt adesea priviți cu neîncredere, iar spitalele se confruntă cu lipsuri cronice, moartea unei doctorițe aflate la datorie ar trebui să zguduie din temelii întreaga societate.
O pierdere imensă pentru comunitate
Cei care au cunoscut-o pe Ștefania Szabo vorbesc despre o femeie caldă, modestă și mereu disponibilă. Pacienții o descriau ca pe un medic empatic, atent la detalii, iar colegii – ca pe un om care nu refuza niciodată o gardă sau un ajutor.
„A fost sufletul secției. Un om care trăia pentru spital, pentru pacienți. Din păcate, sistemul pe care l-a slujit până la capăt a fost cel care a epuizat-o”, a spus, printre lacrimi, un coleg medic.
O moarte care trebuie să schimbe ceva
Tragedia Ștefaniei Szabo nu trebuie uitată. Este o lecție amară despre limitele rezistenței umane și despre indiferența instituțională care poate ucide.
Este momentul ca autoritățile să privească dincolo de statistici și să înțeleagă că medicii nu sunt roboți, ci oameni care poartă zilnic poveri enorme – între datorie, lipsuri și suferință.
Cazul de la Buzău trebuie să ducă la o analiză serioasă a condițiilor de muncă din spitalele publice, a programelor de gărzi, a stării de sănătate a personalului și a sistemului de suport psihologic.
Pentru că, dincolo de anchete și comunicate, rămâne o întrebare care doare:
Câte vieți trebuie să se mai stingă, pentru ca cineva să schimbe ceva?
