În plină furtună politică după eșecul de proporții de la alegerile prezidențiale, Partidul Social Democrat se clatină, prins între orgolii, calcule de putere și ipocrizie instituționalizată. Cel mai elocvent exemplu este tocmai la Buzău, unde primarul Constantin Toma, devenit peste noapte liderul „reformatorilor” din PSD, joacă un dublu rol periculos: cere demisii și reforme la televizor, dar în același timp se zbate pentru ca PSD să rămână la guvernare și să-și conserve influența.
Toma, care în campanie a jignit fără rușine peste 20.000 de buzoieni care au votat altfel decât și-ar fi dorit el, se erijează acum în profet al salvării partidului. După ce ani la rând l-a lăudat pe Marcel Ciolacu și a profitat din plin de conexiunile la vârful PSD, același Toma cere astăzi, cu o falsă indignare, plecarea în bloc a conducerii. Dar în același timp, solicită ca PSD să rămână agățat de guvernare, chiar cu riscul de a bloca orice reformă reală. Un discurs contradictoriu, lipsit de coerență și marcat de cinism politic.
În loc să-și asume propriile greșeli, Toma încearcă să își spele imaginea pozând în justițiar. Dar buzoienii știu: Toma este parte din problemă, nu din soluție. Este exponentul unei generații de baroni locali care au transformat administrațiile în feude politice și care, în fața colapsului electoral, încearcă acum să își salveze pozițiile cu orice preț.
La rândul său, Romeo Lungu, președintele PSD Buzău, adoptă o atitudine de „neutralitate elvețiană”, dovedind că partidul este condus de oameni incapabili să înțeleagă gravitatea momentului. Cu fraze goale și apeluri la „unitate”, Lungu refuză să vadă adevărul: PSD a fost abandonat de români pentru că a trădat constant interesele cetățenilor, s-a baricadat în privilegii și a devenit un instrument al clicilor de partid.
PSD este astăzi un partid fără direcție, măcinat de lupte interne și condus de figuri toxice, care preferă să-și regleze conturile în public decât să-și asume vreo responsabilitate. Toma și Lungu sunt doar două fețe ale aceleiași monede: un PSD care refuză să se reformeze cu adevărat și care pune interesul de partid înaintea interesului cetățeanului.
România are nevoie de o alternativă reală, curată și patriotă, nu de un PSD care mimează schimbarea dar se agață cu disperare de funcții și influență.
